M-am gandit mult daca sa scriu si sa public articolul asta.
E despre calatorit, o activitate foarte la moda in ultimii ani, care, de la caz la caz, porneste de la diverse puncte zero – nu ma privesc si nu ma intereseaza. Unii o fac pentru relaxare, altii pentru droguri si sex, altii din curiozitate. O sa ma opresc la acela de a da bine pe Instagram, pentru ca efectele depasesc tarlaua online si strica piata, asteptarile, culturile, afecteaza negativ viata localnicilor si a altor turisti de buna-credinta.
Eu, aia care face research amanuntit in general, m-am lasat prostita sa cred ca daca 50 de influenceri recomanda din toate tastele lor un loc, atunci locul ala chiar e asa cum il descriu ei. Nimic mai gresit!
Bine ca, in 3 saptamani de Mexic, 2 au fost dedicate zonelor non-turistce: am vizitat orase mici, am sustinut si inteles afaceri de familie (pensiuni, restaurante), am baut tequilla direct din fabrica si horchata facuta de localnici, am cantat pe strada cu mariachi de la mama lor, am vazut flamingo salbatici si am inotat in pesteri pustii, ne-am plimbat prin jungla, am aflat legende direct de la localnici cu care ne-am petrecut serile pana tarziu in noapte, am fost in cimitir sa vedem celebrarea mortilor, am gatit impreuna etc. Am vazut si experimentat locuri reale, cu viata si pasiune, cu traditie.
La final, in loc de cireasa de pe tort, am pastrat o saptamana pentru pomul laudat, paradisul pe pamant, acea zona pe care toata lumea o descrie ca fiind exotica, minunata, inima si sufletul Mexicului: Tulum si Cancun. Ajung acolo si, ca sa vezi:
- 1 la mana. Sunt statiuni de lux sau “Fratelli-uri” imense care nu au nicio treaba cu Mexicul. Nimic. Nothing. Nada. Adica poate fi Tulum, poate fi Zanzibar, poate fi o plaja din Grecia, Ibitza, cine stie diferenta!? Sa fie bumti bumti, prosecco, Starbucks, pizza si multe, multe, multe pitipoance.
- Chestiile “absolutely amazing” pe care le ridica in slavi internetul erau de 10 ori sub asteptari si pline de turisti de foarte proasta calitate.
- Paradisul din Tulum e un fel de cascada Bigar. Wow din poze si in realitate, meh. Nu se compara cu nimic din ce vazusem pana atunci, anume locuri infinit mai ieftine, mai putin aglomerate, mai autentice.
- Cancun e mai rau. Doar hoteluri si cluburi. Am mers 30 minute la 50 de metri de mare, paralel cu plaja, curiosi sa gasim o plaja publica. Am gasit una langa port, unde e apa mai poluata. Acolo mai au voie localnicii sa inoate. Cel putin aia care au ramas pe pozitii, pt ca multi au plecat. Logic, cand barul-afacere de familie s-a transformat in Starbucks ca sa isi faca influencerita poza band cafea in Mexic.
Noi am stat tot la localnici, asa ca am inceput sa intrebam, ca prea era dezolanta discrepanta intre tot ce citisem si tot ce vedeam.
- Localnic 1 din Mexic: Cancun era si pentru noi, mexicanii. Acum e doar pentru turisti. Noi nu mai avem petic de plaja, e toata privata. Nu mai avem ce face aici.
- Localnic 2 din Mexic: Tulum a fost minunat inainte, dar apoi s-a intamplat…instagram. (jur ca asa ne-a zis). Oameni din toata lumea au venit pentru poze si in 5 ani s-au construit doar hoteluri, preturile la orice s-au triplat, noi am ramas aceiasi, deci viata e mai grea. Situatia se inrautateste de la o luna la alta.
Conceptul de insta-traveling, inteles rezonabil si responsabil, ar putea fi minunat, am putea afla unii de la altii lucruri noi, am putea sa respectam natura si civilizatiile straine, sa avem de castigat unii de la altii. Dar e atat, atat de fals si…trist. Iar locurile se adapteaza conform pretentiilor turistilor, adica cei care vor McDonald’s. Practic, ce au acasa, dar in alta parte.
Mi-am amintit de femeia aia din Tulum, care voia poza in balta dar fara sa intre in apa. Pana la urma a intrat in scarba, a facut poza, a iesit. What the fuck, man!!! De ce? Scopul nu e sa te simti bine in vacanta, in primul rand? De ce sa faci ceva care iti provoaca disconfort?
In fine, nu scriu ca astept iluminare in masa in urma articolului, globalizarea prost inteleasa e ireversibila. Fie ca vreau sau nu, culturile vor disparea si vom cladi fast-food-uri in loc. Scriu pentru oamenii care vor sa calatoreasca (atat cat se mai poate) pentru locuri si oameni, care cauta experiente culturale, care incearca sa se apropie de o cultura fara sa o distruga, ci doar sa o observe, sa o inteleaga. Nu va duceti la pomul laudat! Gasiti-va inspiratia cu mult research si nu pe bloguri sau vloguri. Dimpotriva, pomul ludat sa fie un reper pentru ce anume sa ocoliti. Din pacate, agentiile si, mai nou, bloggerii vand imagini complet distorsionate ale destinatiilor turistice, asa ca e foarte simplu sa cazi in plasa, sa dai niste banuti in baza unor asteptari fals create si, cand ajungi acolo, sa te izbeasca diferenta.
Atat momentan, o sa revin cu povesti si trasee minunate din Mexic pe care le recomand cu tot dragul.
- Clarific o chestie: nu mi se pare nimic rau in a sta intr-un resort. Ba chiar e o experienta frumoasa, odihnitoare, asa cum trebuie sa fie orice vacanta din cand in cand. Mi se pare gresit atunci cand zici despre resort ca e inima Mexicului si el de fapt a luat ultima bucatica de autenticitate si cultura si spatiu pentru localnicii din tara respectiva, la care adaugi motivele extrem de realiste, vitale si importante pt specia umana: like-urile pe instagram.
Si va las cu o melodie superba, genul ala latino/mariachi pe care o sa-l gasiti in tot Mexicul, mai putin in Tulum si Cancun, unde e bumtzi bumtzi hahaha